Schema celor 150 de milioane • TC News România

Schema celor 150 de milioane: Cum se transformă ajutoarele pentru stocare în cadouri pentru firmele de partid

Un exemplu flagrant al modului în care funcționează acest sistem este recenta alocare de 150 de milioane de euro dedicată facilităților de stocare a energiei. La prima vedere, proiectul sună excelent și european. În realitate, el ascunde un mecanism profund inechitabil, conceput parcă special pentru îmbogățirea firmelor de partid din banii munciți de toți românii.

Marea problemă este arhitectura acestor fonduri: de ce să acorzi milioane de euro nerambursabile doar anumitor firme private selectate arbitrar? Banii nu sunt niciodată suficienți pentru toată lumea. Rezultatul îl vedem de fiecare dată: aceleași rețele conectate politic pun mâna pe contracte, în timp ce restul economiei și cetățenii de rând plătesc nota de plată prin taxe și impozite. Este o redistribuire masivă a avuției publice către o oligarhie protejată.

Cum ar arăta un sistem cu adevărat echitabil?

Dacă statul român ar dori cu adevărat o tranziție energetică corectă și eficientă, cele 150 de milioane de euro ar fi fost folosite complet diferit. Există trei alternative mult mai curate și democratice:

Finanțare prin împrumuturi, nu cadouri: Banii publici nu ar trebui oferiți cadou unor entități private profitabile. Un sistem corect ar acorda aceste sume sub formă de credite cu dobândă avantajoasă, care să fie returnate statului și refolosite pentru alte proiecte comunitare.
Subvenție fixă și universală pentru toți românii: O abordare echitabilă ar fi fost acordarea unui beneficiu direct (de exemplu, 10 euro pentru fiecare kW instalat de baterii) valabil pentru oricine dorește să își monteze sisteme de stocare — de la micul prosumator din mediul rural, până la IMM-uri. Fără dosare complexe evaluate în spatele ușilor închise, fără criterii subiective care favorizează firmele de casă.
Investiția directă în rețeaua națională (Cea mai eficientă soluție): Cea mai inteligentă utilizare a acestor bani ar fi fost preluarea lor de către stat pentru a extinde capacitățile de transport și transformatoarele din rețea. În loc să finanțeze profitul unor băieți deștepți, banii ar fi trebuit să rezolve marea problemă a României: modernizarea rețelelor pentru ca oricine dezvoltă o capacitate de producție solară sau eoliană să se poată conecta instant și transparent, fără bariere tehnice sau birocratice.

Prin actualul sistem de „concursuri de proiecte” cu dedicație, statul nu face altceva decât să frâneze democratizarea energiei și să mențină controlul mafiei politice asupra facturilor noastre.